Editura Casa Radio – Invitație la „Carnaval”

Editura Casa Radio – Invitație la „Carnaval”

Marți, 14 mai 2024, începând cu ora 19.00, publicul bucureștean este invitat la … „Carnaval”, un concert-spectacol ce va avea loc la Ateneul Român, în cadrul Festivalului „Hoinar”.

Pe scena Sălii Mari a Ateneului vor evolua o pleiadă de artiști valoroși, printre care pianiștii Florian Mitrea (fondator și director artistic al festivalului) și Daria Tudor (coordonator festival), și violoncelistul Andrei Ioniță. De asemenea, ca suport narativ, concertul „Carnaval” va beneficia de participarea extraordinară a îndrăgitei actrițe Alexandrina Halic.

La finalul spectacolului, cei patru artiști se vor reîntâlni cu spectatorii, în foaierul Ateneului Român unde vor oferi o sesiune de autografe pe albumele realizate la Editura Casa Radio, fie că este vorba de compact-discuri muzicale („Beethoven – Unending. Florian Mitrea – piano”, „Enescu” și „Beethoven” cu Ioana Cristian Goicea – vioară, Andrei Ioniță – violoncel și Daria Tudor – pian, „Poveste din pădure. Corul de Copii Radio, narator – Alexandrina Halic”) sau albume de teatru radiofonic, precum încântătoarele povești și povestiri din seriile „Radio-Prichindel” și „Noapte bună, copii!” în lectura inconfundabilă a actriței Alexandrina Halic.

Așadar, și sesiunea de autografe se încadrează în același tip de concepție a concertului, descrisă astfel de organizatori:

Carnaval este un concert-experiență ce descrie un arc între tinerețe și bătrânețe, adresându-se publicului de toate vârstele. Carnavalul se revelează pe mai multe planuri: imaginația celor mici este captivată de umorul și duioșia cu care sunt conturate animalele prin muzică și text, iar adulții citesc în textul liric și cel muzical învățăminte sau oglindiri ale vieții.

Albumele sunt disponibile, la preț de producător, la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, pot fi achiziţionate de la partenerii de distribuţie.

RADOR – 13 mai